Un agent care scrie cod are nevoie de un loc unde să-l ruleze. Răspunsul obișnuit este „dă-i un server”, iar pentru mulți agenți asta înseamnă mai multă mașină decât e nevoie. Greșeala inversă e la fel de frecventă: cineva construiește într-un sandbox un bot care trebuie să meargă mereu, apoi se miră de ce a dispărut peste noapte.
Vindem ambele, deci vedem ambele greșeli. Iată cum am decide noi.
Ce este fiecare
Un sandbox este o microVM Firecracker. Pornește în aproximativ o secundă, vine cu Python 3.12, Node.js 22, bash și git, are internet de ieșire și nu are porturi de intrare sau SSH. Vorbești cu el prin API, SDK sau MCP: rulezi o comandă, încarci un fișier, citești rezultatul. O comandă poate rula până la 55 de secunde; munca mai lungă rulează ca sarcină în fundal. Un sandbox efemer trăiește până la 24 de ore și dispare singur dacă stă inactiv.
Un VPS este un server virtual obișnuit. Root prin SSH, un disc care rămâne, și merge până îl anulezi. La planurile cu IPv4 propriu, toate porturile de intrare sunt ale tale. La planurile NAT ai un port redirecționat pentru SSH, iar adresa de ieșire nu este a ta.
Același sold, același cont, același server MCP. Diferența stă în durata de viață și în faptul că poți ajunge sau nu la mașină din afară.
Trei întrebări
1. Trebuie să meargă când nu-l cheamă nimeni? Un bot de Telegram, o buclă de trading, un scraper programat, un agent care la fiecare zece minute verifică ceva. Toate acestea înseamnă VPS. Un sandbox inactiv se șterge singur, iar unul persistent plătit la oră o lună întreagă costă de câteva ori mai mult decât un VPS mic.
2. Trebuie să se conecteze ceva la el? Webhookuri, un API, un server MCP pentru echipă, un panou deschis în browser. Sandboxurile nu acceptă deloc conexiuni de intrare. Deci VPS, iar în practică unul cu IPv4 propriu: Nano-IP de la $8 pe lună.
3. A citit cineva acest cod? Rezultatul unui model, un pachet pe care agentul a decis să-l instaleze, un pull request de la un necunoscut. Aici își arată sandboxul valoarea. Dacă acel cod face ceva rău, o face într-o mașină ștearsă un minut mai târziu și în care nu se află niciuna dintre cheile tale. Să rulezi același lucru pe VPS-ul unde stau și tokenurile botului tău e un pariu pe care nu vrei să-l faci.
Dacă ai răspuns „nu, nu, da”, ia un sandbox. Un „da” la oricare dintre primele două înseamnă VPS. Mulți agenți ajung la „da, poate, da”, iar aceștia au nevoie de ambele.
Unde se întâlnesc costurile
Sandboxurile se taxează la secundă după vCPU și RAM alocate, minimum 60 de secunde. Planurile VPS au preț lunar fix. La prețurile actuale:
| Tarif sandbox | Pe oră | VPS comparabil | Pe lună | Prag |
|---|---|---|---|---|
| small (0,5 vCPU, 1 GB) | $0.033 | Nano (2 vCPU, 1 GB, NAT) | $3 | ~91 h |
| standard (1 vCPU, 2 GB) | $0.066 | Micro (2 vCPU, 2 GB, NAT) | $5 | ~76 h |
| plus (2 vCPU, 4 GB) | $0.132 | Small (4 vCPU, 4 GB, NAT) | $8 | ~61 h |
Dacă agentul rulează cod câteva minute pe sarcină, chiar și sute de sarcini pe lună costă cenți în sandboxuri. Când totalul trece de circa trei ore pe zi, VPS-ul devine mai ieftin, iar non-stop mult mai ieftin: un sandbox standard persistent o lună întreagă costă cel mult $36.14, față de $5 pentru Micro.
Rândurile nu sunt gemeni perfecți: VPS-ul are mai multe vCPU și un disc mai mare, iar planurile NAT nu acceptă conexiuni de intrare. Pentru întrebarea „unde rulează codul meu”, care e cea de aici, comparația e corectă.
Ce am recomanda
Unui agent care face muncă reală, ambele:
- Un VPS drept casă a agentului. Pe el rulează bucla agentului, memoria și cheile lui de API, și acolo e deschis ce trebuie să fie deschis. Nano de $3 ajunge pentru un agent care apelează un model prin API; inferența locală cere mult mai mult.
- Un sandbox pentru fiecare sarcină nesigură. Agentul scrie cod, îl trimite într-o microVM nouă, citește rezultatul și aruncă mașina. Sandboxul nu primește secrete de care nu are nevoie.
Ambele sunt accesibile din aceeași conexiune MCP, iar agentul alege la fiecare sarcină. Înainte să-l lași liber, setează o limită de cheltuieli pentru sandboxuri. O buclă care creează sandboxuri la nesfârșit se va opri la limită în loc să golească soldul.
Când acest sfat nu se potrivește
Dacă rulezi deja cod nesigur în containere pe propriul server și granița aceea îți ajunge, un sandbox separat poate părea de prisos. Totul depinde de cât de mult ai încredere în cod. Comparația noastră a nivelurilor de izolare explică ce oprește un container și ce nu.
Dacă agentul scrie aplicații întregi, nu fragmente, există o a treia opțiune la mijloc: un VPS pe care fiecare ramură pe care o publică devine o previzualizare cu propria adresă.
Iar dacă agentul doar apelează API-uri și nu rulează niciodată ce a scris, nu are nevoie nici de sandbox, nici de un server mare. Un VPS de $3 cu bucla agentului e mai mult decât suficient.
Mai departe: sandboxuri de la $0.0165 pe oră (un cont nou cu e-mailul confirmat primește o singură dată $1 pentru primul sandbox, valabil 14 zile) și planuri VPS de la $3 pe lună. Dacă agentul își va administra singur serverul, citește ce face după comandă.
Comentarii
Încă nu există comentarii. Fii primul.